Cand taci
Si mi-e imposibil sa nu te aud atunci cand taci.
Iti strang toate tacerile in mii de saci.
Imi pun scufita rosie
Imi iau sania cu reni
Ma urc cu ea pe turnul Eiffel
Si le scutur in cap la trecatori
Gust de portocala amaruie
Ce sa fie oare?
De-mi place si mie.. si tie.
(Gustul acela cand totul e acolo unde trebuie sa fie)
Cei care cred ca poti sa torni sirop pe rani greu de vindecat
Le reamintesc ca unii nu se’neaca in apa
ci numai in piscina fermecata (asta fiind proprietatea lui Bachus cel gras)
Asa e. Ai vazut cat pot unii sa toarne fara sat?
Mie-mi place sa beau cu frati, cu betivani si cu destrabalati
Sa toorn asa beutura si sa ma uit cum isi croieste drum prin sange
Ma face sa sculptez in spuma cele mai acre ironii in dulci copilarii.
Si urechile se lungesc, si-mi tin loc de pelerina
Sa zbor de zor pana la cel mai departat nor.
Si ochii se impletesc, se-n multesc si coloreaza totu’mprejur
Mai raman doar picioarele sa ma care-n spinare, care pe care
Sa vedem unde ajungem si printre pahare pe asfalt
.. suntem exact de unde-am plecat
Trepte ruginite, in noapte descoperite
La tine urc in algoritmi multicolori
Prin scripeti uzi si vesnic tipatori
‘n zale topite, incalcite in fumuri lichide
Asa-mi e de sete de focuri ce ne duc in ispite
Cum ar arata niste gauri in perete
… pline de cuvinte bete si incalcite?
Totul se-ntampla atunci cand apari tu
In vise, pe geam, pe strada .. in ureche
Si-mi rupi fiecare dinte din fiecare cuvinte
Cand eu sadesc seminte incalcite
Iar tu le inmultesti, le aduci vestminte.. ba chiar si incaltaminte
Observi cum scriu in scari ce alti le coboara?
Nu te opri, mai urca, esti aproape de-o vara
Vino si strange-ma in brate si cu fiecare treapta sa ne pierdem in soapta
.. sa ne gadile a amorului gheara.. seara de seara.
Asa cum te-am obisnuit cititorule, gramatica nu-i aici la putere.. deci de indata te descalta, fa-ti un dush rece, bea niste gheata si apoi revino, reciteste si simte cum cresteaza fiecare din aceste cuvinte.. in maduva coloanei tale vertebrale.
Simt ca la inceput, ca atunci cand m-am nascut. Caci de aici de unde sunt eu.. se vede doar in sus.
“Plang de dor si rad de fericire..
Stii bine. Cu o mana scriu si cu cealalta sterg. Sterg ce nu e bine lasand loc doar acelora ce ma indruma spre armonie.
Dar cand nu esti langa mine imi cad din mana si se sparg in mine, curgand siroaie le simt cum se scurg in vene facand valuri ce-mi seamana fiori in nestire.
Te cheama caci le esti menire, sa simti cum se topesc, renasc si stralucesc prin tine. Iar cand te sarut si te strang in brate, nu-mi vine sa-ti dau drumul cand ma uit la ele cum se joaca, cum se-npletesc in simtiri si nu ne mai lasa sa plecam acasa.”
Asa scriu pe hartie cuvinte ce au sa invie, cand buzele mele devin unealta ce le scrie prin fiecare simtire ce ajunge in sufletul tau.
Altfel se pierd in umbre,
acolo unde..
nici praful nu mai lasa urme.
Daca nu poti da glas cuvintelor, atunci da-le viata prin trairi.
Iti vad ochiul de dupa sticla cum imi urmareste scrisul, chiar daca sunt eu in spatele scrisului, el ma intinde si mai departe. Nu scriu cu dreapta, dar nici cu stanga, cuvintele pica asa din nori, din capul meu. Nu au rost sau noima si de multe ori zgaraie. Dar mie imi place sa le scriu caci chiar si imprumutate eu le iau, le scutur de praf, le spal, le limpezesc si le pun la uscat. Si apoi am grija de ele.
Vin imprastiate caci pe drumul lor din nori si pana aici, fiecare trage de ele sa le sfasie gandind ca poate, poate va gasi farmecul din ele. Dar farmecul din ele nu li se-arata.. si ei le arunca. Si sti ceva? Ele nu plang niciodata. Da, cuvintele, nu plang niciodata, oricat de salbatici ar fi cei care le folosesc.
Vad ca te-ai oprit din citit. Le masori? N-au greutate? Nici rotunde si daca te uiti mai bine sunt si impiedicate. Zici ca nu seamana cu .., si nici cu … Pai n-au miere, si nici nu voi sa le dospesc pan’ sa sa-ti sature iulziile la umbra carora ti-ai zis ca e usor sa dormi.
Si tac.. nu mai zic nimic, ca sa nu ma injuri ca-ti vorbesc de rau zeul care te-a dezbracat de mine si apoi sa ma faci nebun, cum ca, cuvintele mele nu se gasesc in dictionar.. si nici in tipar. Ce-ti mai place fericirea.. ce-ti mai place sa te inceci in ea, fara sa te gandesti ca de fiecare data cand pleci iti gust tot amarul. Si tu pleci, si iarasi pleci, ca-i tare frumos pe drumul tau drept si nu te uiti in spate cum iti acopar crapaturile cu vorbe trudite, cu palmele lipte caci tu esti eu si eu sunt tu, si nu pot sa ma las purtat acolo unde vrei sa ma duci tu.
De-ar fi intro zi sa-mi descosi cuvintele si sa-mi zici ca-i un vin bun sa bagi mainile in namol si sa te imbraci in scrum si apoi sa te uiti in oglinda lacului de vise ce mi l-ai secat. Doar atunci sa sti ca te voi fi iertat.
